images

Cu mic, cu mare, europenii  sunt învăţaţi să renunţe în această săptămână la mijloacele de transport individuale. Iniţiativa aparţine Comisiei Europene, datează din 2002 şi  are ca scop promovarea formelor alternative de transport ecologic.

Deoarece nevoile de mobilitate cresc în fiecare an, nevoia de a reduce drastic emisiile de gaze devine din ce în ce mai presantă. În aceste condiţii, autorităţile administraţiei publice locale sunt nevoite să găsească soluţii  pentru un transport urban care să satisfacă aceste nevoi fără a afecta sănătatea populaţiei şi a mediului în care trăim.

Alegerea  unor alternative de transport durabil precum mersul pe jos, deplasarea cu bicicletele sau folosirea mijloacelor  eficiente de transport în comun, alături de mărirea suprafeţelor cu spaţii verzi,   determină îmbunătăţirea calităţii microclimatului urban şi a calităţii vieţii.

În perioada perioada 16-22 septembrie 2013 se derulează cea de a XII-a ediţie a Săptămânii Europene a Mobilităţii, având ca temă centrală “Clean air – it’s your move!”– “Aerul Curat – Mişcarea Ta!”.

Ediţia a XII-a a Săptămânii Europene a Mobilităţii va fi marcată şi la Buzău, la inițiativa Agenției pentru Protecția Mediului, prin acţiuni de conştientizare şi de educaţie pentru mediu. Astfel,  joi, 19 septembrie, între orele 11.00 şi 12.00, 150 de  elevi şi 5 cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”  vor merge în Parcul Marghiloman pentru se bucura de avantajele mersului pe jos şi  pentru a participa la un scurt program sportiv în aer liber. De asemenea, elevii vor împărţi trecătorilor pliante cu mesaje informative şi vor asista la efectuarea unor măsurători demonstrative ale valorilor zgomotului, comparativ, în interiorul parcului şi în afara lui.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here