sfanta treimeCredincioșii ortodocși sărbătoresc astăzi Sfânta Treime. Sărbătoarea vine la doar o zi după Rusalii, Sărbătoarea Pogorarii Sf. Duh. Această  sărbătoare  este închinată Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În ziua de Rusalii, a fost cinstit Duhul Sfânt, sfințitorul vieții noastre, a treia persoană a Sfintei Treimi. Însă Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis prin Fiul, existănd o legatură bine definită între cele Trei Persoane.

Definirea acestei dogme despre Sfânta Treime este meritul Sfinților Părinți de la Sinoadele I și II ecumenice de la Niceea, cel care au avut loc în anul 325, respectiv în anul 381, și care s-au desfășurat la Constantinopol. Treimea este deoființă și nedespărțită, așa cum mărturisim la  Sfânta Liturghie. Pentru creștini contează  doar că există un singur Dumnezeu în trei ipostaze: adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfințitorul lumii. Misterul este încă unul de nedezlegat, însă oamenii, de-a lungul istoriei, au încercat diverse metode de a-l dezlega. S-au păstrat două metode de a prezenta misterul: tradiția apuseană pornește de la unitatea firii dumnezeiești la identitatea persoanelor, dar și tradiția răsăriteană, cea care pleacă de la realitatea ipostazelor în care se manifestă Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here