Veşti bune pentru angajaţi din sistemul bugetar. Anul acesta ei ar putea beneficia de o minivacanţă de 6 zile în perioada 1-6 mai. Propunerea vine din partea Agenţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi a fost înaintată Guvernului şi Ministerului Turismului, fiind aşteptată în curînd o decizie în privinţa acestei propuneri.  „Conform tradiţiei, litoralul românesc este destinaţia-vedetă pentru mini-vacanţa de 1 mai, care în acest an, printr-o conjunctură fericită, cade în aceeaşi săptămână cu Paştele. Mini-vacanţa de şase zile ar stimula turismul în România, ceea ce ne-ar permite să dăm un start excelent sezonului estival 2013”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării. Propunerea are drept scop stimularea turismului către staţiunile româneşti.

Potrivit Codului Muncii, în sărbătorile legale salariaţii sunt liberi de la serviciu, angajatorii care nu acordă zilele libere legale riscând amenzi cuprinse  între 5.000 şi 10.000 de lei. Anul acesta, următoarele zile libere pentru bugetari sînt 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, care pică într-o zi de miercuri, iar Paştele este sărbătorit pe 5 şi 6 mai, respectiv duminică şi luni.
Prin urmare, dacă Guvernul va accepta propunere, bugetarii ar putea intra în vacanţă la finalul zilei de 30 aprilie şi ar urma să revină la serviciu pe 7 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here