muncaO statistică de ultimă oră a Ministerului Muncii, transmisă către ITM Buzău arată o situaţie îngrijorătoare. Numărul salariaţilor a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 20%. Astfel dacă în 2011 la nivelul judeţului nostru se înregistrau 102 mii de salariaţi, la finele lunii martie numărul celor angajaţi cu forme legale era de doar 75 705 care lucrează la un număr de 7316 angajatori. Potrivit şefei ITM Buzău, situaţia deloc îmbucurătoare este cauzată de : ” numărul mare de societăţi intrate în insolvenţă, concedierile colective care nu se opresc aici”. Cecilia Manolescu mai spune şi că va continua campania de depistare a muncii fără forme legale, campnaie realizată cu sprijinul Jandarmeriei, Poliţiei şi Gărzii Financiare. Directorul executiv al ITM Buzău afirmă că în primul trimestru al anului au fost făcute 564 de controale la firme iar un număr de 292 de angajatori au fost sancţionaţi pentru că au fost depistate 49 de persoane care munceau la negru. Din totalul de amenzi de  479300 de lei, peste 420 de mii de lei au fost sancţiuni pentru muncă nedeclarată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here