gunoi

Din octombrie, buzoienii din municipiu vor plăti o taxă lunară de 7,26 lei de persoană, față de 6,45 lei în prezent, pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiul ridicat de la rampe sau din fața locuinței. Societatea care asigură salubrizarea în oraşul Buzău a propus modificarea tarifelor pentru serviciile publice de salubrizare, motivată prin creşterea salariului minim pe economie de la 600 lei la 800 lei, a preţurilor combustibililor, a cheltuielilor cu amortizarea ca urmare a dotării cu utilaje noi, uzurii recipienţilor de colectare a gunoiului menajer, majorării taxei R.C.A., impozitului auto, licenţelor de execuţie şi licenţelor de transport. Noile niveluri ale tarifelor propuse au fost avizate favorabil de comsiile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Buzău, iar proiectul de hotărâre în acest sens va fi supus votului consilierilor locali în ședința din 26 septembrie, potrivit anunțului postat pe site-ul primăriei buzău, acolo unde documentul se află în dezbatere. Pentru agenţii economici şi instituţii, tarifele rămân neschimbate, în timp ce Primăria va avea de achitat facturi mai mari pentru curăţenia de pe străzi şi din alte spaţii publice, dar și pentru operațiunile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here