Șeful Postului de Poliție de la Tisău a fost sancționat chiar de colegii săi din Buzău cu o amendă de 750 lei. Totul a plecat de la apelul unui cetățean la 112 prin care anunța că polițistul din Tisău transportă lemne fără să dețină documente legale. Un echipaj de poliție s-a deplasat în zona indicată prin apelul la 112, iar polițistul a fost oprit pe strada Transilvaniei, în apropiere de Fabrica de Bere. El a declarat colegilor din Buzău că transportă doi metri cubi de lemn de foc unei cunoștințe din Costești, pentru care a prezentat documente de proveniență.

Însă polițistul nu a putut însă prezenta și certificatul de înmatriculare a mașinii și polița RCA, motiv pentru care a fost amendat cu 750 lei. Șeful de post de la Tisău, Romeo Manciu, era în timpul liber când a fost oprit în trafic de colegii săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here