Judecătoria Buzău a admis marți cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a edilului suspendat al comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, arestat preventiv după ce luna trecută a accidentat mortal o fată de nici 15 ani în localitatea Potoceni, conducându-și Jeep-ul sub influenţa alcoolului. Decizia magistraților nu este definitivă, iar Parchetul are la dispoziție 24 de ore de la primirea soluției pentru a face recurs.
„Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Şercăianu Valerică, în prezent arestat în Arestul IPJ Buzău şi dispune punerea în libertate provizorie a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8 din 10.06.2013 emis de Tribunalul Buzău ,după rămânerea definitivă a prezentei încheieri şi dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 1602, alin. 3 şi 31, Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului, pe timpul liberării provizorii, următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Judeţului Buzău, decât cu încuviinţarea instanţei; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la IPJ Buzău , organul de poliţie respectiv fiind desemnat cu supravegherea de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Buzău; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; f) să nu conducă niciun vehicul sau alte autovehicule. g) să nu se apropie de învinuitul Niţu Claudiu Florin , de martorii din cauza în care este cercetat şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia. În baza art. 1602, alin. 32, Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului cu privire la respectarea obligaţiilor stabilite de instanţă şi că în cazul de încălcare cu rea-credinţă a acestora se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive”, se arată în hotărârea instanței.
Tot astăzi a fost admisă cererea de eliberare pe cauţiune a profesorului Leon Rusu, acuzat de corupţie sexuală. Valoarea cauţiunii a fost stabilită la 2000 Ron. Nici în acest caz nu este definitivă decizia.
„Admite cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul Rusu Leon şi dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 46/11.06.2013 al Judecătoriei Buzău, după rămânerea definitivă a prezentei şi dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 1604 alin. 2 în referire la art. 1602, alin. 3 şi 31, Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului, pe timpul liberării provizorii, următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Buzău, decât cu încuviinţarea instanţei; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Buzău, organul de poliţie respectiv fiind desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Buzău; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; f) să nu se apropie de părţile vătămate, de martorii din cauza în care este cercetat, de elevii sau cadrele didactice din Şcoala G.E. Palade sau Şcoala Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia; g) să nu se deplaseze în localurile Şcolii G.E. Palade sau Şcolii Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu; h)să nu exercite nici o activitate cu caracter didactic. În baza art. 1602, alin. 32, Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului cu privire la respectarea obligaţiilor stabilite de instanţă şi că în cazul de încălcare cu rea-credinţă a acestora se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive”, se arată în încheierea instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here