IMG 9566Asociaţia 1 Iunie Buzău, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Neron Lupaşcu” Buzău, a iniţiat, în februarie 2010, primul program educativ pentru persoane cu  deficienţe de auz şi de vorbire. Ca urmare a multor situaţii identificate în perioada 2008-2010 de către specialişti şi profesionişti în comunicarea prin limbajul semnelor, s-a format prima echipă din România de preluare a apelurilor de urgenţă de la surdomuţi prin telefonia video şi transferarea cazurilor către dispeceratele 112. După trei ani de investiţii, în noiembrie 2011,  s-a semnat prima colaborare cu Ministerul Muncii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Numai că acum sistemul s-a blocat în mai multe judeţe din lipsă de fonduri. “Apelurile surdomuţilor sunt preluate de interpreţii autorizaţi ai asociaţiei şi de fiecare dată am ajuns în acelaşi timp cu ambulanţa la locul unde se afla persoana cu deficienţe de auz şi de vorbire, pentru a traduce echipajului de intervenţie problemele acesteia. Parteneriatul public-privat există, însă nu există sursa financiară pentru ca acei peste 22.000 de cetăţeni surdomuţi să poată apela gratuit la serviciul 112 “,a spus Ionica Tarău, preşedintele Asociaţiei 1 Iunie.