În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 388 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 75.000 lei. Cei mai mulţi dintre contravenienţi au fost conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză (100), au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice (32), nu au utilizat centura de siguranţă (78) sau au oprit şi staţionat în alte locuri decât cele special amenajate (17). Împotriva a 3 dintre conducătorii auto sancţionaţi din cauza vitezei a fost luată şi măsura tehnico-administrativă de reţinere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Cea mai mare viteză – 157 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar ce acţiona pe DN 2 E85 în afara localității Racovițeni. Poliţiştii au reţinut permisele a 16 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, iar 61 de pietoni au fost sancţionaţi pentru că au ales să traverseze neregulamentar. Alte nouă permise de conducere au fost reţinute şoferilor care au efectuat depăşiri neregulamentare (trei), nu au respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului (trei), nu au acordat prioritate de trecere autovehiculelor (unul) sau au condus sub influenţa băuturilor alcoolice (două).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here