soferiŞoferii care conduc în stare de ebrietate sau sub efectul stupefiantelor şi produc un accident rutier soldat cu victima ar putea face închisoare de la 15 la 25 de ani. Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă care prevede acesată pedeapsă privativă de libertate însă Camera Deputaţilor este for decizional. Pedeapsa este asemănătoare cu cea pentru săvârşirea infracţiunii de omor cu premeditare. Iniţiatorul, deputatul independent Tudor Ciuhodaru, propune pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a persoanelor cu alcoolemie în sânge de peste 0,80 g/l sau a celor aflate sub influenţa stupefiantelor. El prevede aceeaşi pedeapsă pentru cei care nu au permis de conducere, circulă pe drumurile publice şi produc accidente grave. Ciuhodaru arată, în expunerea de motive, că „această măsură este necesară întrucât conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice este de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea fizică a altor persoane, atât în calitate de participanţi la trafic, cât şi pietoni”. „A te urca la volan în stare de ebrietate, aflat sub efectul substanţelor stupediante sau fără permis, urmat de producerea unui eveniment rutier soldat cu victime, echivalează cu săvârşirea infracţiunii de omor cu premeditare”, mai este de părere acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here