Buzoienii care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă sau să o schimbe pe cea neîncăpătoare în care locuiesc în prezent şi întrunesc condiţiile necesare accesării unui credit ipotecar, o pot face prin programul “Prima Casă”, a cărui a patra etapă a primit undă verde. Programul a fost reluat, ieri, cu o întârziere de câteva săptămâni, în el fiind înscrise 11 bănci care acceptă să împartă riscul cu statul, dar dintre acestea numai una a început creditarea.

De data aceasta, programul poate funcţiona, fără întrerupere, încă un an şi jumătate, cel puţin la băncile care au acordat până acum un număr mare de credite. BCR primeşte, deja, dosarele celor interesaţi să cumpere o casă de cel mult 60 de mii de euro, pentru care rata este de câteva sute de euro, iar avansul şi dobânda sunt, în continuare, cele mai mici din piaţă, chiar dacă băncile împart riscul cu statul.

Valoarea creditelor în cadrul programului “Prima Casă 4” ar putea să depăşească un miliard de euro, ceea ce înseamnă că această fază a programului are cei mai mulţi bani disponibili. La acest program au acces şi persoanele care depăşesc 35 de ani sau au o locuinţă mai mică de 50 de metri pătraţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here