Vizitatorii Muzeului Judeţean Buzău pot admira în premieră, o importantă piesă arheologică, descoperită în vara anului 2018, care oferă indicii preţioase despre răspândirea celei mai vechi culturi de pe continent. Este vorba despre o figurină veche de peste 6.000 de ani, din perioada pre-Cucuteni, descoperită printre artefacte specifice civilizaţiei Gumelniţa.

Statueta veche de 6.000 de ani a fost găsită în situl preistoric din localitatea Lipia, comuna Merei, în vecinătatea Drumului Naţional 1B, care leagă Buzăul de Ploieşti. Aici se derulează de câţiva ani un proiect de cercetare a unor aşezări ce datează, potrivit specialiştilor, de peste şase milenii. Pe durata săpăturilor de La Lipia, arheologii au mai descoperit câteva artefacte, dar şi o locuinţă incendiată, plină cu vase ceramice.

Semnalată de mai multe decenii, aşezarea de la Lipia a fost cercetată până în prezent doar prin investigaţii de suprafaţă, în urma cărora au fost recuperate numeroase fragmente ceramice, piese din piatră sau statuete antropomorfe, modelate în lut. Figurina feminină, din lut ars, se afla la mai puţin de un metru adâncime. De lângă obiectul de cult au mai fost scoase la lumină vase ceramice specifice culturilor pre-Cucuteni şi Gumelniţa.

Descoperirea statuetei confirmă teoriile istorice referitoare la răspândirea celor două culturi, Cucuteni şi Gumelniţa, mai precis la întrepătrunderea lor în apropierea curburii Carpaţilor. Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea o organizare protourbană, cu locuinţe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri casnice, cum ar fi: ţesut, olărit, confecţionare de unelte. În locuinţele ce fac parte din cultura Cucuteni au fost întâlnite câteva cazuri unde, în podeaua locuinţelor, au fost descoperite oase umane, o posibilă mărturie a faptului că oamenii se îngropau la temelia caselor, în mod ritualic. Acest lucru pare să fie susţinut şi de lipsa necropolelor.

Specialiştii vorbesc despre un cult al zeiţei-mamă, dovadă fiind statuetele antropomorfe descoperite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here