imigrariPolițiștii Biroului pentru Imigrări Buzău au prins câțiva străini care uitaseră să-și prelungească legal șederea în România. La ghișeul Biroului pentru Imigrări Buzău s-a prezentat o femeie, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, care se afla în ședere ilegală din luna octombrie 2008. În urma verificărilor, s-a constatat că aceasta a intrat în România în scop de vizită, la data de 24 octombrie 2008, iar, la expirarea vizei, nu a părăsit țara voluntar și nici nu s-a prezentat pentru reglementarea dreptului de ședere. De asemenea, s-a constatat că străina este mama a doi copii minori aflați în întreținerea sa, în urma relației de ­partene­riat pe care o are cu un cetățean român, pe teritoriul României. Întrucât este interzisă îndepăr­tarea de pe teritoriul României, în astfel de situații, cetățeana din Republica Moldova  a fost sancționată contravențional cu avertisment, conform OUG 194/2002 privind regimul străi­nilor în România, republicată, și a fost îndrumată pentru a depune documentele necesare obținerii permisului de ședere.

Un alt străin depistat cu ședere ilegală este un cetățean egiptean în vârstă de 40 de ani, care locuia fără forme legale în România din luna februarie 2013. Cel în cauză a beneficiat de prelungirea dreptului de ședere temporară, în calitate de membru de familie al unui cetățean român, fiind tatăl unui copil minor, iar la expirarea dreptului de ședere nu a efectuat niciun demers necesar prelungirii șe­derii în România și nici nu a ieșit din țară. Străinul a fost sanc­ționat contravențional cu amen­dă în cuantum de 800 de lei, în conformitate cu O.U.G. nr.194/ 2002, republicată, privind regi­mul străinilor în România. Totodată, bărbatul a fost îndrumat să depună la sediul Biroului pentru Imigrări Buzău documentele necesare prelungirii dreptului de ședere în România și obținerii unui nou permis de ședere în calitate de membru de familie al unui cetățean român și în acest caz fiind interzisă înde­părtarea de pe teritoriul României.

Reprezentanții Biroului pentru Imigrări reamintesc cetățe­nilor străini că sunt obligați ca pe durata șederii în România să declare, la formațiunea terito­rială a Inspectoratului General pentru Imigrări care le-a acordat dreptul de ședere, orice modificare intervenită în situația personală, schimbarea cetățeniei, încheierea, desfa­cerea sau anularea căsătoriei, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie aflat pe teritoriul României. De asemenea, sunt obligați să declare orice modificare intervenită în legătură cu angajarea sa în muncă, prelungirea valabilității sau schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat și schimbarea reședinței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here