Poliţia Locală a efectuat controale în oraş, după numeroase sesizări venite din partea unor buzoieni nemulţumiţi de prezenţa la poarta lor a vehiculelor de transport persoane. Proprietarii a 11 autobuze parcate în alte locuri decât cele prevăzute de lege au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei. Pe lângă poluarea cu gaze de eşapament, dar şi fonică, oamenii sunt nemulţumiţi şi din cauza faptului că autobuzele ocupă câteva locuri de parcare în zonă. Oamenii legii au descoperit mai multe asemenea autobuze parcate ilegal pe domeniul public. În doar câteva ore, au fost depistate 11 autobuze, parcate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 11.000 de lei.

Potrivit legii, vehiculelele de transport persoane nu pot fi parcate in alte locuri decat sediul agentilor economici sau parcarile publice cu plata, semnalizate in mod corespunzator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here