Situația în sistemul sanitar buzoian este critică în continuare, numărul mare de prezentări la Spitalul Județean și al solicitărilor de Ambulanță fiind la cote ridicate. Este un blocaj îngrijorător, iar autoritățile din sănătate încearcă să găsească soluții imediate, pentru rezolvarea fiecărei situații. 

Curtea celei mai mari unități spitalicești din județ este mereu plină de ambulanțe și de mașini personale cu pacienți care au nevoie de oxigen sau care își așteaptă rândul, la internare. 

Aflu de la colegii de la prefectura Buzău că sunt 180 de apeluri în așteptare la Serviciul de Ambulanța Județean!

180 de strigăte de ajutor!

Ne aflăm într-o realitate greu de acceptat, dar este evident că nu mai avem timp de așteptat.

Trebuie să acționăm, trebuie să ne implicăm și mai ales trebuie să înțelegem că șansa pentru revenirea la normal există doar prin vaccinarea populației.

Măsurile de protecție, fie și nepopulare, trebuie implementate pentru salvarea de vieți.
Legea certificatului verde, prin care se impune obligativitatea vaccinării în rândul angajaților, trebuie să fie votată de parlamentarii Camerei Deputaților cu responsabilitate.
Aceste măsuri de protecție trebuie impuse sub presiunea timpului scurt, mai ales că informarea din surse oficiale este încă deficitară în rândul publicului larg, din țară noastră, iar știrile false reușesc să influențeze negativ o categorie mare de români.” , este apelul lansat de parlamentarul buzoian. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here