simi ilieMarian Simi Ilie, angajatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, care a supraviețuit exploziei de la Mihăilești a primit vești bune. În curând el va primi o proteză nouă care să îi înlocuiască piciorul pe care l-a pierdut în urma accidentului. Luna viitoare, Simi Ilie va merge la Oradea pentru montarea noii proteze, care va fi total diferită de cea pe care a purtat-o până acum. Noul aparat medical îi va permite să flexeze genunchiul și glezna astfel încât va putea să desfășoare noi activități care până acum îi erau imposibile, cum ar fi urcatul scărilor. Marian Simi Ilie va trebuie să stea în spitalul din Oradea trei săptămâni, timp în care va face ședințe de kinetoterapie și se vor lua mulaje pentru noua proteză.
Marian Simi-Ilie avea 21 de ani când și-a pierdut un picior în explozia de la Mihăilești, în urma căreia 18 oameni au murit și alți 13 au fost răniți. După ce a stat câteva zile în comă, Simi Ilie s-a trezit și a realizat că nu mai are un picior. A primit la acea vreme o proteză, dar care acum nu se mai afla în starea tehnică necesară. Soldatul a continuat să meargă la serviciu, în cadrul ISU Buzău, unde este acum salariat civil la unitatea din Mărunțișu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here