Luna trecută a fost înregistrată o nouă creștere a ratei șomajului în județul nostru. Indicatorul a ajuns la 7,75 la sută, fiind înregistraţi 14.610 şomeri, din care 10.915 neindemnizaţi.

Creșterea față de luna prcedentă cu 0,21 la sută este cea de-a cincea creștere consecutivă. Comparativ cu ianuarie şi februarie 2012, valoarea înregistrată în septembrie în judeţul nostru este mai mică cu 0,24, respectiv 0,47 la sută. Astfel, în luna precedentă, în evidenţele AJOFM Buzău se aflau 14.610 şomeri, din care 5.959 femei. Din totalul persoanelor fără loc de muncă înregistrate, 3.695 erau şomeri indemnizaţi şi 10.915 neindemnizaţi. De asemenea, 2.772 de persoane proveneau din mediul privat. Comparativ cu octombrie 2011, rata şomajului buzoian a crescut cu 1,14 la sută, însă, faţă de aceeaşi lună a anului 2010, acesta s-a diminuat cu 2,85 la sută, în octombrie 2010 la Buzău fiind înregistrată o rată de 9,46 la sută. La începutul anului 2012, rata şomajului a crescut simţitor în judeţul Buzău – şi, deşi până în prezent au fost înregistrate atât diminuări, cât şi creşteri, – cea mai mare valoare înregistrată rămâne în luna februarie, de 8,22 la sută, urmată de luna ianuarie cu 7,99 la sută şi octombrie cu 7,75 la sută.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here