Visinescu

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) solicită instanţei să constate calitatea de lucrător al fostei Securităţi în cazul lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii Râmnicu Sărat. Decizia a fost luată recent de Colegiul CNSAS. Sesizarea va fi judecată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care vor stabili dacă Alexandru Vişinescu a fost sau nu lucrător al fostei Securităţi. Pe de altă parte, Parchetul instanţei supreme anunţa, în 3 septembrie, că Alexandru Vişinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.

Potrivit procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)”.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

În 9 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here