picnicCine nu a ajuns la mare sau la munte în acest week-end prelungit, iese la iarbă verde. La Buzău, spaţiile amenajate pentru grătar au fost luate cu asalt de oamenii care au ieşit fie pentru o zi, fie s-au organizat cu corturi sau rulote pentru a petrece mai multe zile în aer liber.

Pădurile şi pajiştile din jurul Buzăului sunt pline iar oamenii se  bucură de vremea frumoasă dar şi de minivacanta pe care au primit-o ca pe o surpriza de ultim moment.

Cristi Vlad este din Brăila şi anul acesta si-a luat familia, rulota, provizii pentru patru zile şi a venit la Buzău.

“Am venit de vineri si vrem sa stam pana duminica seara. E mai placut aici, la mare este aglomerat. In rulota avem de toate, legume, fructe, carnea este la frigider, avem aragaz, apă la chiuvetă, baie, duş, paturi, televizor, tot ce ne trebuie ca san e simtim bine”, ne-a explicat Cristi Vlad

Foarte mulţi sunt şi cei care au ieşit numai pentru o zi. Maşinile au început încă de ieri dimineaţă să curgă spre pajiştile de la Ciolanu. Carnea pentru grătar şi voia bună sunt ingredientele principale pentru petrecerea unei zile splendide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here