3cuygw8zhx52yw5skajyz4cfmpbvbdbm

Un prahovean este suspectat de comiterea de infracţiuni la legea privind regimul armelor şi al muniţiilor. Poliţiştii buzoieni au găsit, în autoturismul cu care acesta se deplasa, un pistol cu aer comprimat deţinut fără drept. Pe 3 octombrie, în jurul orei 16.00, în urma unei activităţi organizată de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (A.E.S.P.) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, bărbatul în vârstă de 41 de ani, din Mizil, judeţul Prahova, deţinând fără drept un pistol cu aer comprimat, de calibru 4,5 milimetri. Poliţiştii l-au depistat pe suspect pe raza comunei Ulmeni şi au găsit pistolul în autoturismul cu care acesta se deplasa, ascuns în buzunarul husei scaunului din dreapta faţă. Din primele verificări efectuate de poliţişti, a rezultat că prahoveanul a achiziţionat arma din Spania şi a introdus-o ilegal pe teritoriul României. Bărbatul în vârstă de 41 de ani nu este autorizat să deţină, să poarte sau să folosească arme sau muniţii.Pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii Biroului A.E.S.P. i-au întocmit prahoveanului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic ilicit” şi „deţinere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 137 şi art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here