Peste 3.000 de persoane au participat sâmbătă la un miting aerian pe aerodromul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene ”Aurel Vlaicu” de la Boboc. Evenimentul, prefaţat de o expoziţie cu avioane de luptă şi tehnică militară aflate în dotarea Forţelor Aeriene Române, a fost prilejuit de sărbătorirea a 100 de ani de Învăţământ Militar Aeronautic Românesc.

Cel mai aşteptat moment al zilei a fost mitingul aviatic, la care şi-au dat concursul cei mai buni piloţi, majoritatea dintre ei formaţi la şcoala de aviaţie de la Boboc, şi paraşutiştii Aeroclubului României.

Pe aerodromul amplasat la poalele Subcarpaţilor de Curbură, la Ziliştea-Boboc, piloţii  au efectuat zboruri demonstrative cu avioane IAR 99 ªoim, IAR 316-B, YAK-52, dar şi cu avioane private aflate în dotarea unor aerocluburi particulare. Formaţiile Clinceni, Tuzla şi Iacării au efectuat exerciţii acrobatice de mare dificultate.

Un alt moment aplaudat de participanţi a aparţinut Batalionului 620 Operaţii Speciale  care a prezentat un exerciţiu de căutare şi salvare în condiţii de front.

„Şcoala de la Boboc poate fi considerată leagănul aviaţiei româneşti, până în 1990 toţi marii noştri piloţi au trecut pe aici. Astăzi avem un moment dublu de bucurie, în primul rând în 2012 se sărbătoreşte centenarul învăţământului aeronautic militar din ţara noastră, iar în al doilea rând, mâine, 17 iunie, sărbătorim Ziua Aviaţiei. Încă din luna aprilie drapelul de luptă al unităţii a fost decorat iar cu mitingul de astăzi se încheie suita de manifestări dedicate învăţământului aeronautic românesc, considerat unul dintre cele mai avansate din Europa şi din lume”, a declarat comandorul Marius Ouatu, comandantul  Școlii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Boboc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here