elevi coridorElevii care şi-au depus dosarele în cadrul Programului Naţional de Protecţie Socială „Bani de Liceu“ mai au de aşteptat doar câteva zile până la postarea pe internet a listei beneficiarilor. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, lista finală ar urma să fie publicată vineri, 28 octombrie. Deocamdată doar 387 de elevi au dosarele eligibile conform listei publicate de Ministerul Educației.

Programul naţional „Bani de liceu“ are un caracter social, de sprijinire financiară a  elevilor care doresc să frecventeze la cursuri de zi şi constă în acordarea unui sprijin financiar lunar din sume alocate de la bugetul de stat.

Potrivit legislaţiei în vigoare, pot beneficia de acest ajutor elevii care provin din familiile în care venitul brut lunar pe membru de familie nu a fost mai mare, pe ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, de 150 de lei.

Elevii care vor fi declaraţi eligibili vor primi, în acest an şcolar, un ajutor în cuantum de 180 de lei pe lună. Sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu“ se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie. Potrivit legii, elevii care beneficiază de programul acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii pe toată perioada derulării anului şcolar. În anul şcolar 2010-2011, în judeţul Buzău 3.463 de elevi au beneficiat de programul „Bani de liceu“. Beneficiarii proveneau atât din mediul rural, cât şi din mediul urban.

Vezi aici lista cu dosarele eligibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here