În perioada  26-27 aprilie 2013, Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, în parteneriat cu Primăria Buzău, organizează o acţiune de colectare în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă!”. Punctele fixe de colectare vor fi amplasate în zona centrală – Max Bet, Cartier Episcopiei la Şcoala Generală Nr. 11, în Cartier Broşteni, la Colegiul ASE, la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, la Liceul „Al. Marghiloman” şi la piaţa din Cartierul Micro 5, iar buzoienii se pot debarasa de orice aparat electric sau electrocasnic vechi sau defect, în  intervalul orar 09.00-17.00.

Cei care aduc deşeuri electrice sau electrocasnice vechi sau defecte în cadrul acţiunii derulate de Asociaţia RoRec pot pleca acasă cu unul nou, dintre cele puse în joc de Albatros, Candy, Skill şi Philips. Va fi organizată o tombolă, la care participanţii pot câştiga cinci fiare de călcat, cinci cafetiere, un frigider, două maşini de găurit sau un aspirator. Tragerea la sorţi va avea loc pe 29 aprilie, la Primăria Buzău, de la ora 11.00. De asemenea, fiecare deponent va primi cupoane valorice pentru aparatele electrice mari întregi.

Până la data de 15 aprilie, prin acţiunile desfăşurate la nivelul întregii ţări, RoRec a colectat 100 de tone de deşeuri electrice şi electronice ce au ajuns deja la reciclare.

Acţiuni de colectare a deşeurilor vechi au fost desfășurate în comunele Berca, Unguriu, Cislău, Măgura, Pârscov, Vipereşti, Verneşti, Merei, Cozieni, Brăeşti şi Bozioru. La Buzău, campania Asociaţiei Române pentru Reciclare poposeşte după ce în intervalul 19-20 aprilie a colectat deşeuri în municipiul Râmnicu Sărat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here