896 de sancţiuni contravenţionale şi 21 de permise de conducere reţinute în vederea suspendării – este bilanţul activităţii pe linie rutieră a poliţiştilor buzoieni din acest week-end. 374 dintre abateri au fost comise de şoferi care nu au respectat limitele legale de viteză iar 11 conducători auto au predat permisele din cauza vitezei cu care şi-au condus autovehiculele. Cea mai mare viteză – 153 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui șofer de 24 de ani depistat la volanul autoturismului pe DN 2 E 85 în afara municipiului Rm. Sărat. Alte sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor auto care au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice (43), nu au utilizat centura de siguranţă (151) sau au oprit şi staţionat în alte locuri decât cele special amenajate (16). Pentru abaterile constatate în trafic polițiștii au reţinut alte 10 permise  de conducere, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public  şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, poliţiştii au întocmit patru dosare penale. Două dosare penale au fost întocmite de polițiștii rutieri după ce au depistat în trafic doi  conducători auto sub influența alcoolului. Concentrațiile înregistrate de aparatele etilotest au fost de 0,64 mg/l şi 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Alte două dosare penale au fost întocmite după ce polițiștii au depistat în trafic doi buzoieni la volanul unor autoturisme fără a deține permis de conducere.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here