Castrul roman de la PietroaseleMuzeul Judeţean organizează mâine „Ziua Porţilor deschise pe şantierele arheologice”. Practic pasionaţii de istorie vor face un tur al siturilor arheologice din comuna Pietroasele. Vizita începe la 0ra 9.00 şi se va termina după orele prânzului. Programul evenimentelor:

Orele 9:30 – 10:30 – vizitarea sitului arheologic Edificiul cu Hypocaust, sit aflat sub podul rutier ce traversează satul Pietroasele, unde se vor putea vedea ruinele unui adevărat palat dotat cu un ingenios sistem de încălzire a apei și a clădirii.

Orele 10:30 – 11:00 – vizitarea sitului arheologic Castrul Roman, unde se pot vedea porțiuni din zidul de fortificație, parțial restaurat. Prezentarea celor două situri va fi susținută de drd. Gabriel Stăicuț, cercetător, director adjunct al Muzeului Județean Buzău și dr. Eugen Marius Constantinescu, cercetător în cadrul aceleiași instituții.

Orele 11:00 – 13:00 – vizitarea șantierului arheologic Gruiu Dării – sit aflat la cca. 2 km nord de satul Pietroasa Mică, com. Pietroasele. Prezentarea sitului va fi realizată de dr. Sebastian Matei, cercetător, director al Muzeului Județean Buzău și drd. Daniel Costache, cercetător, șef secție arheologie – etnografie din cadrul aceleiași instituții.