ANM anunţă, pentru perioada 31 decembrie – 13 ianuarie, temperaturi de 2-5 grade în majoritatea regiunilor ţării şi o încălzire a vremii după data de 8 ianuarie. Probabilitatea de ploaie, lapoviţă şi ninsoare este în fiecare zi. La munte se vor înregistra şi minus 16 grade, noaptea.

Prognoza meteo 31 decembrie – 13 ianuarie LA MUNTE
La munte, media temperaturilor maxime va avea variaţii între minus 5 grade în primele zile de prognoză şi minus 12 grade în jurul datei de 4 ianuarie, iar a celor minime între minus 8 grade la început şi minus 7 – minus 16 grade în cele mai reci nopţi (4, 5 ianuarie). Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în fiecare zi, pe arii mai extinse şi în general moderate cantitativ în noaptea de 1 spre 2 ianuarie.

Prognoza meteo 31 decembrie – 13 ianuarie MUNTENIA
În Muntenia, în primele trei zile de prognoză media temperaturilor diurne va fi de 3 – 4 grade, iar a celor nocturne se va situa în jurul valorii de minus 3 grade. Valori de temperatură cu până la aproximativ 6 grade mai scăzute vor fi între 3 şi 7 ianuarie, apoi se va încălzi uşor şi treptat, astfel că media maximelor va putea atinge 1 – 2 grade, iar cea a minimelor minus 6 – minus 5 grade. Din data de 3 ianuarie va creşte probabilitatea ca trecător să apară precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here