Pe parcursul anului 2018, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău au fost înregistrate 56 de accidente de muncă, cu 61 de accidentați, din care 59 cu incapacitate temporară de muncă, unul cu invaliditate gr. III și unul mortal. Totodată, au fost înregistrate două accidente colective (unul de circulație și unul de traseu) soldate cu accidentarea a 7 persoane, toate cu incapacitate temporară de muncă.
Primul dintre ele s-a produs pe DN2 E85, la aproximativ 5 km de intrarea în municipiul Buzău dinspre Râmnicu Sărat, unde un autoturism în care se aflau 4 angajate ale unor firme de arhivare documente a fost implicat într-un accident rutier.

Al doilea accident colectiv s-a petrecut pe DN 2C, în apropierea localității Pogoanele, unde un tractor, care a ieșit de pe un drum lateral, a lovit un microbuz care transporta persoane de la locul de muncă spre domiciliu.
Comparativ cu 2017, s-a constatat o scădere a numărului de accidente, însă o menținere a numărului persoanelor accidentate (consecința celor două accidente colective). De asemenea, s-a constatat și scăderea numărului de accidente mortale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here