Zeci de șoferi au fost prinși conducând sub influența alcoolului, în minivacanța de 1 Decembrie. Polițiștii rutieru au efectuat nu mai puțin de 240 de testări cu aparatul etilotest. Cea mai mare valoare a alcoolemiei a fost constatată în cazul unui bărbat de 62 de ani din Măgura, care a fost oprit de poliţişti în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe DN 10, în localitatea Unguriu. În cazul său aparatul etilotest a indicat o concentraţie alcoolică de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Alte cinci dosare penale au fost întocmite de poliţişti după ce au depistat în trafic şoferi care au avut concentraţii alcoolice de 0,51 mg/l, 0,55 mg/l şi 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt dosar penal a fost întocmit după ce poliţiştii au depistat un tânăr de 21 de ani din comuna Săruleşti, care conducea un autoturism pe DJ 203K, deşi permisul de conducere îi fusese suspendat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here