drapelInstituţia Prefectului organizează astăzi o ceremonie militară şi religioasă, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional al României. Evenimentul va începe la ora 10,00, pe platoul din Piaţa Dacia, cu salutul Drapelului de luptă. Momentul va fi urmat de alocuţiunile unor personalităţi publice locale, intonarea Imnului Naţional al României şi defilarea Gărzii de Onoare. Vor participa la ceremonia de astăzi  reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, ai asociaţiilor revoluţionarilor şi veteranilor de război, ai unităţilor militare şi ai organizaţiilor neguvernamentale din judeţ. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. Cele trei culori, împărţite în mod egal, reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here