images17Astăzi în vizor: prevenirea delincvenţei judevnile. În cea de a doua zi a campaniei naţionale „Săptămâna prevenirii criminalităţii” este dedicată copiilor şi tinerilor una dintre cele mai expuse categorii sociale. Astfel la Centrul de Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău (Clubul Poliţiştilor) va fi organizat seminarul cu tema „Răspunderea penală a minorilor şi efectele comportamentului delincvent”, la care vor participa poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Serviciului de Investigaţii Criminale, precum şi reprezentanţi ai Judecătoriei Buzău, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploieşti, consilieri educativi din unităţi de învăţământ şi elevi. Ziua va continua cu o masă rotundă cu tema „Stop violenţei şi drogurilor în mediul şcolar!” organizată la ora 12.00, la Colegiul Naţional „C-tin Angelescu” şi cu o dezbatere privind consumul de plante etnobotanice, activitate ce se va desfăşura, începând cu ora 13.00, la Liceul de Artă „Margareta Sterian” din municipiul Buzău. De la Inspectoratul Judeţean de Poliţie avem şi sfaturi dedicate atâtmai ales părinţilor:  fiecare copil trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată, fiţi ferm cu copilul, dar nu agresiv.Violenţa nu este o modalitate de soluţionare a problemelor ci, mai degrabă, le amplifică,  asiguraţi în familie un climat afectiv şi de bună înţelegere, distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea activităţilor de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi utilităţii; nu exageraţi, însă! Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi, dacă situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor: profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale. Aceştia vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here