Gloria Buzău a mai bifat o înfrângere în partida dispută ieri în deplasare împotriva moldovenilor de la FCM Bacău și rămâne în continuare pe ultimul loc din clasament.

Prima repriză a fost de un nivel submediocru de ambele părți, cu rare faze de poartă. Totuși, în minutul 42, Vraciu a fost faultat în careu de Nițor fără ca arbitrul Daniel Decă să dicteze penalty. Iar când toată lumea se pregătea de pauză, în prelungirile primului mitan, buzoianul Ciprian Ursu a luat o acțiune pe cont propriu pe dreapta, a trecut cu ușurință de Luncanu și l-a executat pe Stamatin cu un șut frumos în diagonală de la 14 metri.

Băcăuanii au intrat în repriza secundă hotărâți să întoarcă rezultatul, au jucat altceva față de primele 45 de minute, iar Ghiță Poenaru a făcut ca de obicei mutările câștigătoare. Egalarea a venit în minutul 61, atunci când Boghian a transformat cu precizie un penalty obținut de Doboș. După alte trei mari ocazii, golul victoriei a venit cu 9 minute înainte de final, după o pasă plecată de la Croitoru și deviată de un fundaș buzoian, balonul a ajuns la Hurdubei, care a șutat violent, la firul ierbii, de la 16 metri, în stânga portarului Sârbu.

Gloria rămâne pe ultimul loc din clasament, cu doar 13 puncte.

FCM BACĂU: Stamatin – Mihălăchioae, Lozneanu (69 Huiban), I. Ursu, Luncanu – Vraciu (54 Croitoru), Taban, Întuneric, Doboș – Curiliuc (59 Hurdubei), Boghian. Antrenor: Gheorghe Poenaru.

GLORIA: Sîrbu – Cucu, Murdărea, Țabără, Nițor (75 R. Tudor) – Horovei, Jercălău (84 Pușcaș), C. Ursu (75 Alexandru), Olteanu – Luiceanu, Iordache. Antrenor: Mihai Ciobanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here