Campioana națională la handbal masculin, HCM Constanța va juca partidele de pe teren propriu din Liga Campionilor în Sala Sporturilor din Buzău. Asta pentru că oficialii Federației Europene de Handbal nu au omologat sala din Constanța pentru meciuri internaționale.

Este pentru a doua oară când Buzăul gazduiește echipa constănțeană, după sezonul 2009/2010, atunci când HCM a reușit să se califice în premieră în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

„Când am fost la Viena, oficialii EHF mi-au spus că vor veni în inspecție la Constanța pentru a vedea dacă HCM poate evolua aici. Nici vorbă. În urmă cu două zile am primit o hârtie oficială prin care am fost anunțați că sub nicio formă nu putem juca la Constanța. Am reușit să îi înduplecăm totuși pe oficialii EHF să jucăm la Buzău. Singura variantă era Polivalenta din Capitală însă, în cele din urmă, sala din Buzău a fost omologată și vom juca acolo. Data trecută am reușit să obținem cea mai bună performanță europeană a noastră. Am fost primiți cu caldură și sunt sigur că și acum se va întâmpla la fel. Mai mult, au fost și mulți constănțeni care ne-au însoțit la Buzău, ne-au încurajat, și sunt sigur că ne vor urma oriunde vom juca. Singurul lucru negativ este acela că la stabilirea bugetului nu au fost incluse și cheltuielile pentru deplasările la Buzău, drum, cazare, și vom juca acolo cinci meciuri”, a declarat Nurhan Ali, director executiv al HCM.

HCM face parte din Grupa C, alături de HSV Hamburg (Germania), RK Cimos Koper (Slovenia), St. Petersburg HC (Rusia), Orlen Wisla Plock (Polonia) și de câştigătoarea turneului de calificare – Grupa 3 din care fac parte HC Metalurg (Macedonia), FH Hafnarfjördur (Islanda), Haslum HK (Norvegia), Maccabi Srugo Rishon Lezion (Israel).

Prima partidă pe care o va disputa HCM la Buzău va fi împotriva HSV Handball pe 5 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here