20_464824-lopataLiga a IV-a şi-a desemnat atît echipele care merg la play-off, cît  şi cele din Superligă, dar şi cele retrogradate. Aşa cum era de aşteptat, favoritele şi-au respectat în mare parte statutul, existînd însă şi echipe care porneau cu gînduri mari, dar au terminat cu multe dezamăgiri. Aşa cum era de aşteptat la acest nivel, multe partide s-au decis la Comisia de Disciplină, existînd însă şi cazuri în care unele echipe ba s-au retras din campionat, ba au fost excluse.

Seria I, dominată de Cislău şi Verneşti
Prima serie se anunţa una extrem de echilibrată, în care campioana de acum doi ani, Recolta Cislău, pornea ca mare favorită, avînd în echipa lui Iulică Trăznea, Viitorul Verneşti, un adversar de temut, dovadă şi cele două succese pe care le-a avut în faţa rivalilor. La capitolul surprize putem include Unirea Mărăcineni, care mult timp a fost în cărţi pentru play-off, dar care s-a mulţumit în cele din urmă cu locul 3. În Superligă s-au mai calificat Montana Pătîrlagele şi Şoimii Siriu. Una din deziluziile Seriei I a fost Partizanul Merei, care după retrogradare a contat numai pe juniori, iar rezultatele au fost catastrofale: numai două victorii, iar fosta divizionară C a mai suferit o retrogradare, în Liga a V-a, alături de Inter Căneşti, care a fost exclusă din campionat pe final în urma mai multor neprogramări.

Pescăruşul Luciu, surpriza Seriei a II-a
Seria a II-a a pornit din start cu un dezavantaj faţă de celelalte, după ce Viticultorul Breaza s-a desfiinţat înaintea debutului de campionat. Întărită serios cu mai mulţi jucători care au evoluat în Liga a III-a la Merei, Pescăruşul Luciu s-a dovedit a fi cea mai puternică echipă a seriei, dovadă că a obţinut cel mai mare punctaj din toate cele trei serii. „Pescăruşii” , care se anunţă unii din marii favoriţi la play-off, au dominat foarte clar campionatul, fiind urmaţi în clasament de Unirea Stîlpu, formaţie care a confirmat parcursul bun din campionatul trecut. Pe locuri care permit înscrierea în Superligă au terminat în ordine Olimpia Pogoanele, Locomotiva Buzău şi Steaua Săhăteni. Interesant este că din seria secundă nu a retrogradat nici o echipă, după ce Voinţa Florica s-a retras din campionat.
Lanuri, din nou la play-off
După ce sezonul trecut a ratat calificarea în play-off, Voinţa Lanuri s-a întărit considerabil în inter-sezon, iar rezultatele s-au văzut imediat. Trupa inginerului Cristea a terminat Seria a III-a pe locul secund, după FC Puieşti, echipă care nu mai este deloc o surpriză. Locul 3 a fost acontat de Spartac Poşta Cîlnău, de departea cea mai ofensivă echipă a Ligii a IV-a, în timp ce Victoria Buda şi Recolta Boldu şi-au asigurat prezenţa în Superligă. De menţionat că Metalul Buzău, echipă de tradiţie, a suferit şi în acest an din cauza banilor, terminînd pe locul 8, ASC Săgeata s-a retras, Valconf Valea Rîmnicului fiind singura echipă care a retrogradat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here