Campionatul Mondial de Box feminin va începe vineri şi se va încheia pe 25 noiembrie. Turneul se va desfăşura în arena Jadhav din New Delhi, sală care a găzduit mondialul feminin şi în 2006. Participă 333 de sportive din 73 de ţări, România fiind prezentă cu 6 sportive. Din lotul României condus de tehnicianul Adrian Lăcătuş face parte şi buzoianca Steluţa Duţă, care se va afla în faţa unei mari provocări a carierei, câştigarea titlului mondial, distincţie care-i lipseşte din palmares.

Pugilista din Buzău, în vârstă de 36 de ani, va boxa la categoria 48 de kilograme, iar printre cele mai dificile adversare se numără indianca Mary Kom, o „legendă vie” a boxului mondial feminin, rusoiaca Ekaterina Paltseva şi bulgăroaica Sevda Asenova, rivala de peste un deceniu a româncei.

Steluţa Duţă, sportivă legitimată la SCM Gloria Buzău, sub comanda maestrului Constantin Voicilaş, este campioană europeană în 2006, 2007, 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here