A 52-a ediție a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din Sud-Estul Europei, va avea loc toamna aceasta, în perioada 11-15 septembrie. Echipa națională a României va da piept cu une le dintre cele mai puternice echipe cicliste din lume, pe un traseu de 707 kilometri, care pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor) și se încheie în București, surprinzând unele dintre cele mai frumoase peisaje din țara noastră.

Turul României, competiția de profil cu cea mai mare tradiție din România, organizată de Federația Română de Ciclism, a avut loc pentru prima dată în 1934, România fiind cea de-a șasea țară din lume care a găzduit un tur național de ciclism. „Mica Buclă” – așa cum mai este cunoscut evenimentul – este inclusă în calendarul competițional european al Uniunii Cicliste Interna ționale, care anul acesta a promovat competiția românească la categoria 2.1. Calificativul permite ca la Turul României să ia parte și echipe profesioniste care participă în Turul Franței sau al Italiei, echipe semi-profesioniste, continentale și naționale.

Traseul stabilit pentru această ediție surprinde obiective turistice importante ale țării și trece prin orașele Cluj-Napoca, Sighi șoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești, ajungând în final la București. Mai mult, Micla Buclă este prima competiție care ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor), singurul drum din țara noastră care traversează Munții Bucegi, ajungând până în apropierea   Sfinxul cu și a Babelor. Penultima etapă a Turului României are ca punct de finish Piatra Arsă, aflată la o altitudine de 1.950 de metri, la jumătatea distanței dintre Babele și Cota 2000. Construită în anul 1935, Cabana Piatra Arsă a fost transformată într-o bază sportivă, care primește în fiecare an numeroși sportivi în canto nament.

„Turul României este mai mult decât un eveniment prestigios dedicat promovării ciclismului românesc și internațional. Este o platformă prin care ne dorim să îi încurajăm pe români să pedaleze pentru o viață mai frumoasă și să promovăm mersul pe bicicletă în rândul populației, la orice vârstă. De aceea, pe lângă competițiile dedicate profesioniștilor, vom găzdui în cadrul Turului României o serie de competiții dedicate pasionaților și familiilor. Tot odată, Turul României este o importantă platformă de promovare turistică a României, traseul de anul acesta fiind conceput astfel încât să surprindă printre cele mai spectaculoase obiective turistice ale țării. Suntem mândri că o competiție sportivă ajunge pentru prima dată pe TransBucegi, unul dintre cele mai frumoase drumuri ale patriei, care a fost mult timp închis circulației publice”, spune Eduard Novak, Președintele Federației Române de Ciclism.

Etapele Turului României

  • Etapa 1 Cluj Napoca–Sighișoara (177 kilometri)

Traseu: Cluj Napoca-DN1C-Vălcele-Apahida–Sighișoara

  • Etapa 2 Brașov-Focșani (177 kilometri)

Traseu: Brașov–DN 11–Focșani

  • Etapa 3 Buzău–Târgoviște (125 kilometri)

Traseu: Buzău–E 85-Târgoviște

  • Etapa 4 Ploiești–Piatra Arsă (126 kilometri)

Traseu: Ploiești–RAR Prahova–DN 72/DJ156–Piatra Arsă

  • Etapa 5 București (102 kilometri, circuit urban)

Traseu: Piața Victoriei–Șoseaua Kisseleff–Piața Arcul de Triumf-Bulevardul Regele Mihai I–Piața Presei Libere (15 ture)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here