Federaţia Română de Motociclism şi-a premiat sportivii, iar printre cei nominalizaţi s-a aflat şi buzoianul Andrei Boţoacă, care a primit distincţia de sportivul anului 2014 – ramura Tot-Teren (clasa Juniori). Buzoianul este primul junior român care punctează în Europa si are un palmares de invidiat: Locul 1 naţional la Enduro – clasa Juniori 2014; Locul 3 naţional la Hard Enduro – clasa B 2014; Locul 1 – clasa Juniori, la CNI Lazarea; Locul 2 – clasa Juniori, la CNI Predeal; Locul 1 – clasa Moto, la „Bucharest Wheels Arena”; Locul 1 – clasa B, la „Enduro Heniu”; Locul 1 – clasa B, la „Festival Enduro Cislău”; Locul 4 – clasa Experţi, la Campionatul European de Hard Enduro (Piatra Neamţ); Locul 10 – clasa Juniori E3, la Campionatul European de Enduro (Bacău); Locul 2 – clasa Experţi, la Campionatul Naţional de Hard Enduro (Lupeni); Locul 2 – clasa C, la „Cupa Xcape” (Bacău); locul 2, la „Cupa Hard Enduro” (Brăeşti); locul 2, la „Cupa Soft Enduro” (Monteoru).
Anul acesta, Andrei Botoacă, va participa, în premieră pentru România, la „Internaţional Six Days Enduro”, concurs ce se va desfăşura în Slovacia, la Kosice. La Campionatul Est European de Enduro şi-a propus o clasare în top 5 – clasa A E3, iar la Campionatul Est European de Hard Enduro, o clasare în top 10 – clasa profesionişti. Pe plan naţional, Andrei va fi prezent la Campionatul Naţional de Enduro, unde are ca obiectiv o clasare în top 3 – clasa A E3, la Campionatul Naţional de Hard Enduro (obiectiv, clasare în top 5 – clasa profesionişti) şi la Campionatul Naţional de Endurocross (obiectiv, clasare în top 3 – clasa A).