Sezonul rece s-a instalat şi odată cu el apar primele îmbolnăviri din cauza temperaturilor scăzute. Potrivit directorului DSP Buzău, Venera Acsinte, este de dorit ca startul campaniei de vaccinare antigripală să fie devansat faţă de anul trecut când operaţiunea de vaccinare a demarat pe 10 noiembrie. Asta pentru ca populaţia la risc de îmbolnăvire să fie imunizată în timp util şi să nu mai fie nevoită să-şi cumpere vaccinul din farmacii. ” Potrivit catagrafiei sunt circa 90 de mii de persoane care se încadrează în grupele de risc, acelaşi număr ca anul trecut. În 2010 am primit 31500 de doze dar au fost vaccinate 24300 de persoane asta pentru că mulţi şi-au cumpărat vaccinul. De aceea este de dorit ca vaccinarea să debuteze mai devreme anul acesta, pe 15 octombrie sau cel mai târziu pe 1 noiembrie”  a declarat directorul DSP Buzău. Venera Acsinte a mai precizat că anul acesta ministerul a suplimentat fondurile necesare achiziţiei vaccinului de către direcţiile de sănătate publică astfel încât suma de care va dispune DSP este de 70500 de lei, asta până când se va face licitaţia la nivel naţional care este posibil să întârzie termenul de debut al campaniei de vaccinare antigripală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.