După ce anunțase că vrea să joace la Buzău până când vor fi gata lucrările la Național Arena, Gigi Becali a schimbat planul și a apelat la bunul său prieten Ioan Niculae. Patronul Astrei nu le va cere niciun ban steliștilor pentru cele două meciuri pe care Steaua urmează să le joace aici.
“Am aranjat cu Niculae să jucăm la Ploieşti, pe stadionul Astrei. E mult mai bine decât la Buzău, pentru că mă lasă să joc acolo gratis. Mai bine aşa decât să plătesc 2-3.000 de euro pe meci”, a declarat Becali pentru un post de televiziune.
“Am vorbit din întîmplare cu Gigi şi i-am spus că poate să vină să joace oricînd la Ploieşti, fără să-i cer bani. Nu cred că suporterii Astrei sunt împotriva Stelei, poate fanii roş-albaştrii sunt mult mai porniţi împotriva echipei proprii decât fanii noştri”, a spus finanţatorul ploiestenilor, Ioan Niculae.