Programul de regenerări cuprinde plantarea a peste 291.000 de puieţi de foioase şi răşinoase. În acest an, angajaţii Direcţiei Silvice Buzău fac regenerări de păduri pe o suprafaţă totală de 245 de hectare de teren. Astfel, an de an silvicultorii buzoieni organizează „Luna Pădurii”, care debutează prin acţiuni de plantare a primilor puieţi şi continuată cu acţiuni mai ample de împăduriri care au loc în perioada martie – aprilie.

Pentru acest an, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii instituţiei, programul de regenerări cuprinde efectuarea de regenerări artificiale pe o suprafaţă de 25 de hectare şi regenerări naturale pe o suprafaţă de 220 de hectare de pădure, la care se adaugă completări pe o suprafaţă de 31 de hectare.

Pe trimestrul I, pînă la această dată s-au realizat regenerarea artificială pe 20 de hectare, urmînd a se ajunge la 24 de hectare, în timp ce lucrările de completări cu puieţi s-au realizat integral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here