Constantin Boscodeala
Primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, a lansat un atac dur la adresa judecătorilor pe masa cărora se află recursul la condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Gloria. Edilul buzoian a declarat că a solicitat recuzarea completului de judecată întrucât margistrații ar fi parțiali, în opinia sa, refuzând să accepte expertiza contabilă extrajudiciară plătită din propriul buzunar al primarului. Documentul conține date favorabile primarului însă magistrații l-au respins, așa că Boșcodeală a cerut recuzarea judecătorilor ce-i analizau recursul la condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare.
Primarul Boşcodeală consideră că magistraţii sunt parţiali, cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei nu există o expertiză neutră, ci doar analiza realizată de procurorii DNA.
Cererea de recuzare depusă de primarul Constantin Boşcodeală va fi analizată de alţi judecători de la Curtea de Apel Braşov. Între timp, a fost fixat și noul termen în dosar, pe data de 26 ianuarie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here