copil-calculator-euro-200Un număr de 375 de elevi din județul Buzău beneficiază, în acest an, de ajutor financiar, pentru achiziționarea unui calculator, prin intermediul Programului Euro 200. În județ, toate cererile declarate eligibile au fost aprobate.
Beneficiarii şi-au primit bonurile valorice și pot achiziționa calculatoarele, în baza acestora, până cel târziu pe 31 august.
„Euro 200” este un program desfăşurat prin Ministerul Educaţiei Naţionale care se adresează elevilor şi studenţilor din învăţământul de stat şi particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani.
Cererile au fost depuse şi evaluate de comisiile din unităţile de învăţământ împreună cu cele de evaluare socială. Potrivit legislaţiei, beneficiarii trebuie să provină din familii ale căror venituri brute lunare nu depăşesc 150 de lei pentru fiecare membru şi care nu deţin un calculator de tip desktop.
Stabilirea numărului de beneficiari s-a făcut în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, conform legislaţiei în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here