După ce ieri, o instanţă a Judecătoriei Buzău a prelungit arestul preventiv a profesorului Leon Rusu, acuzat de corupţie sexuală, cadrul didactic poate fi eliberat provizoriu sub control judiciar. Un alt complet al Judecătoriei Buzău, care a judecat solicitarea avocaţilor în acest sens, depusă pe 17 iunie, într-un alt dosar, a admis astăzi cererea. Soluţia poate fi atacată cu recurs de Parchet, urmând ca acesta să fie judecat la Tribunalul Buzău.

Ieri, în faţa instanței, avocații profesorului Leon Rusu au cerut ca acesta să fie cercetat în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol public și este susținut de un număr mare de părinți și elevi. Chiar și așa, instanța a prelungit mandatul de arestare preventivă cu încă 20 de zile. Şi această decizie poate fi atacată cu recurs şi va fi judecată tot la Tribunalul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here