Cornel DIACONITA
Directorul Piețe, Târguri și Oboare, Cornel Diaconiță, rămâne în fruntea societății din subordinea Primăriei până când Consiliul Local Municipal va hotărî altceva.
„Nu am primit termen la Înalta Curte de Casație și Justiție. E adevărat că și eu pot să pățesc același lucru, deși eu sunt convins că o să câștig pentru că sunt nevinovat. Există chiar o expertiză solicitată de Procuratură în care expertul independent spune că nu aveam eu cum să verific ceea ce se întâmpla în contabilitate, nefiind de specialitate”, a declarat Cornel Diaconiță.
Diaconiță este optimist și spune că orice va decide instanța, soarta sa este stabilită doar de Consiliul Local Municipal și nu crede că va fi suspendat pentru că a avut rezultate de când se află la cârma societății.
„Acum eu pot fi suspendat doar de către Consiliul Local, dar dacă la mine latura penală lipsește, conform expertizei, iar eu am avut rezultate bune în acești cinci ani la conducerea societății, de ce să mă suspende?”, a declarat directorul Piețe Târguri și Oboare, Cornel Diaconiță.
Nici în ceea ce le privește pe celelalte două angajate rămase în instituție lucrurile nu sunt foarte clare. Directorul Cornel Diaconiță spune că va trebui să se consulte cu experți în legislația muncii să vadă care ar fi procedura de urmat în cazul în care ar vrea să le suspende pe cele două dat fiind că acestea nu sunt funcționari publici ci personal contractual.
„Trebuie să ne interesăm pe la ITM să vedem care sunt pașii de urmat. Cele două doamne sunt personal contractual și nu ne putem permite să le dăm afară și apoi să ne acționeze în instanță, să câștige, și apoi societatea să le plătească salarii si despăgubiri”, a declarat Cornel Diaconiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here