laur paunCu ocazia evenimentului Zilele Buzăului, vor fi desemnaţi şi cetăţenii de onoare ai municipiului. Anul acesta opt persoane vor primi acest titlu, șapte dintre aceștia fiind premiați post-mortem. Pe listă se regăsesc și cei trei ziariști care și-au pierdut viața la datorie. Este vorba despre Elena Popescu (născută în 1977, redactor-șef la ATN Press Buzău), Ionuț Barbu (născut în 1978, corespondent Antena 1), ambii morți în urma exploziei de la Mihăilești, din anul 2004, și Laurențiu Păun (născut în 1983, cameraman TV Buzău) ucis, în această lună, de o mașină scăpată de sub control, în timp ce filma un alt accident de circulație.

Pe lista cetățeanilor de onoare post-mortem se mai regăsesc Doina Tatiana-Mănoiu (născută în 1940, fost profesor și director al Colegiului Mihai Eminescu), Aurel Craifăleanu (născut în 1884, om de știință, fost elev al marelui Emil Fischer – fondatorul Chimiei biologice ­mo­derne, primul profesor de chimie biologică la Facultatea de Științe a Universității București), Dragoș Teodorescu (născut în 1937, inginerul care a elaborat proiecte pentru reparații la podurile reabilitate după cel de al Doilea Război Mondial, director tehnic al Institutului de Studii și Proiectări Căi Ferate, membru al academiei de științe Tehnice și distins  de Academia Română cu Premiul Aurel Vlaicu 2 pentru merite științifice excepționale), Paul Vasilescu (născut în 1936, important sculptor cu numeroase premii, cel care a realizat lucrarea „Ion Andreescu” din fața Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău).

Singurul cetățean de onoare în viață, propus pentru acest an, este generalul Lucian Foca (născut în 1960, comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica începând din 2011 a selecționat, pregătit și coordonat toate structurile de informații militare care au acționat în teatrele de operații din Afghanistan, Balcanii de Vest, Irak, distins cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here