alunecari1,4 milioane de lei au fost alocaţi din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean comunelor care au fost afectate de inundaţiile de luna trecută. Cea mai mare sumă, în valoare de 370 de mii de lei va ajunge la Mărăcineni, câte 200 de mii de lei vor primi primăriile comunelor Vadu Paşii şi Berca, în timp ce comunele Verneşti, Săpoca, Puieşti şi Ghergheasa şi Topliceni vor primi 100 de mii de lei, iar 60 de mii de lei vor ajunge la Podgoria.
Împărţirea acestor sume a stârnit mai multe discuţii între consilierii judeţeni. Aleşii Partidului Democrat Liberal s-au opus aprobării acestui proiectpe motiv că justificarea sumelor de către localităţile care au cerut spirjin financiar nu ar avea la bază şi documente justificative. „Nu cred că putem să ne asumăm votarea acestui proiect de hotărâre pentru că solicitările unităţilor administrativ teritoriale nu au în spate un deviz sau o situaţie clară a pagubelor produse. La comuna Mărăcineni, de exemplu, se solicită bani pentru ninsori şi viscol, la Vadu Paşii a fost nevoie să se apeleze la firma Nikost Impex, care a ajutat, dar nu ştim cum, iar exemplele pot continua”, a spus astăzi Raul Florescu, preşedintele interimar al PDL Buzău.
De cealaltă parte, preşedinte Consiliului Judeţean, Cristi Bîgiu a precizat că sumele alocate nu sunt suficiente pentru a acoperi pagubele produse, ci doar vor ajuta la refacerea rapidă a unor drumuri sau poduri. „Este normal să încercăm să sprijinim, sumele nu sunt suficiente şi dacă este să luăm doar localitatea Berca unde pentru înlăturarea pagubelor produse este nevoie de 120 de miliarde de lei vechi şi noi am alocat 2 miliarde. Din banii ăştia, evident, că nu se poate face mare lucru, doar vor debloca un drum sau un podeţ sau diverselucrări mărunte aşa cum este cazul şi la Mărăcineni, şi la Vadu Paşii, Cernăteşti”,a explicat Cristi Bîgiu, preşedintele CJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here