Pe 23 iunie, la zece zile după Înălţarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Sa, creştinii ortodocşi prăznuiesc Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută şi sub denumirea de Cincizecime. Sărbătoarea Rusaliilor este atestată, ca vechime, încă din epoca sfinţilor apostoli. În primele secole creştine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt şi a Înălţării lui Hristos. În jurul anului 400 d.H., cele două sărbători s-au despărţit una de cealaltă. După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit Darul de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Au putut transmite învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos şi altor neamuri, în diferite graiuri. Începutul a avut loc chiar în această zi, a Pogorârii Duhului Sfânt, când sfinţii apostoli au putut fi înţeleşi de toţi iudeii, veniţi la Ierusalim din tot Orientul.

Regimul de viaţă – calendarul străbunilor geto-daci este jalonat de personalităţi feminine, între care un loc special îl au Rusaliile, ca zâne de vară. În mitologia europeană şi asiatică, locul de origine al Zânelor, Palatul de cleştar, este şi originea lumii, unde Ursitoarele aprind la naştere candele pentru fiecare. Când se consumă, iar fitilul a ars până la capăt, candela fiecăruia se stinge. La geto-daci, se păstrează datina în turta de ceară ce se întocmeşte la moartea omului şi care are o lungime cât statura sa, de arde până la 40 de zile.

Rusaliile încheie sărbătorile pascale. Ele străbat pământul găurind cu sfredelul să iasă la suprafaţă. Hălăduiesc în cete de câte 9, dar în popor se precizează că sunt fără soţ, şi la propriu şi la figurat, şi nu sunt Zâne ale soarelui, că înaintea lumii născătoarelor a existat lumea celor făcuţi, iar nu născuţi. Rusaliile sunt localizate între Hotară, în literatura populară. În incantaţia culeasă din munţii Apuseni, cu numele 9 Floricele, Rusalina are surori pe Marina şi Mădălina, care s-au dus la Rusale-ntre hotară, adică la răscruci, unde-s cele mai puternice vârtejuri. Căluşarii merg în vinerea Rusaliilor, în zori, la Răscruce, de leagă Ciocul Căluşului sau Steagul care este numai alb. În vârf se pune busuioc,pelin, leuștean şi încă şase plante de leac. În jurul unui drob de sare, căluşarii se prind în cerc şi vătaful îi stropeşte cu apă neîncepută. Îşi ciocnesc ciomegele între ei, îşi bagă în nas şi urechi pelin, închid gura şi dau ocol de 9 ori în jurul Steagului. Depun jurământul în faţa Vătafului numai ceilalţi 8 căluşari, fără Mutu, că altfel îşi pierde puterile şi-l pocesc Rusaliile.

Duminica Rusaliilor mai este numită şi Duminica Teiului şi a frunzelor de Nuc pe care se împarte şi coliva. Nucul e semănat de păsările cerului şi înfloreşte în noaptea de Sângeorz. Lemnul de nuc nu putrezeşte uşor şi din el se face jugul boilor, butucul roţii de car, chiar şi copârşeul. Lemnul de Tei e sacru, fiindcă se prelucrează uşor şi te protejează de duhurile rele, că nici fulgerul nu trece prin el. Ceaiul de tei e calmant, din coajă se face mămăliguţă de tei ce se mănâncă cu ciorbă sau tocăniţă de dragavei (ştevie).

Dacă au făcut şi rău, atunci Rusaliile sunt alungate cu vorbe rele, cu insulte că sunt bătrâne, gârbovite, urâte, duhuri rele, răşchirate, spurcate, dar cele mai de temut împotriva lor sunt blestemele însoţite de puterea plantelor de leac dintre care cele mai eficiente sunt leuşteanul şi odoleanul, cârtăneasa şi avrămeasa, usturoiul, pelinul, salvia, teiul, nucul. Omul singur nu le poate distruge, că nu-i atât de puternic în raport cu forţele cosmice, dar poate preîntâmpina efectele acestor manifestări naturale ce pot fi nocive, dar şi benefice. Cea mai importantă activitate de menţinere a sănătăţii şi echilibrului alimentar era culegerea plantelor de leac, care îşi pierdeau puterea după Rusalii. Această activitate este magică şi impune un anume ceremonial în care erau antrenate, ca iniţiere, tinerele-pubere: Sânzienele. Culegătoarele de plante medicinale spuneau rugăciuni speciale, posteau şi trăiau în curăţenie trupească şi sufletească. Farmacoanele, femeile iniţiate în culegere plantelor de leac, colindă pădurile şi protejează plantele de leac, însemnând locurile speciale pentru fiecare grupă de plante. În ziua sorocită, de Rusalii de regulă, se sculau de dimineaţă şi porneau ferindu-se a se întâlni cu cineva. Dacă trecea cineva pe lângă ea saluta cu mâna, nu răspundea nici la Bună Dimineaţa, cum procedează Mutul Căluşului. Când ajungea la vatra plantelor pe care le culegea, îngenunchea, se ruga şi lăsa în loc sare şi pâine. Plantele se uscau în aer curat mai la umbră, şi se păstrau în trăistuţe de pânză albă, iar din ele se făceau fierturi tot anul, ce se beau ca ceaiuri, dar se utilizau şi la spălatul pe faţă, pe picioare, cât şi la îmbăiatul întregii familii. Bătrânele lecuitoare ce le foloseau erau doftoroaiele satelor, farmacoanele străvechi.

În mitologia românească, Rusaliile – cuvânt provenit din latinescul „rosalia” (sărbătoarea trandafirilor) – sunt considerate femei fabuloase, din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Împărat. În „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii mai frumoşi”. Nu se cunoaşte originea acestui mit, ”iele” nefiind un nume, ci pronumele personal feminin ”ele”, rostit popular. Acest mit a fost suprapus ulterior peste sărbătoarea creştină postpascală a Cincizecimii şi devenită Duminica Rusaliilor.

De această sărbătoare se leagă fel de fel de alte tradiţii.

Una dintre ele ar fi cea legată de Rusalcele slave, un fel de zâne ale apelor, asemănatoare sirenelor.

În popor, Rusaliile sunt considerate a fi iele, zâne rele, care-i pocesc sau le iau minţile oamenilor care îndrăznesc să le privească.

Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întâlnesc, să nu-şi ridice privirea şi să nu le vorbească.

Fiind zâne ale apelor, în ziua Rusaliilor e bine ca oamenii să nu se scalde, căci îi paște înecul.

Legat de Rusalii este şi faimosul joc al căluşarilor, cu rol magic, pe de o parte patronat chiar de iele, pe de altă capabil să vindece relele, să izgonească bolile cronice. Vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, căluşarii încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat. La sfârşit, îi suflă la ureche câteva cuvinte de descântec, ştiute numai de călușari, şi poruncesc bolii să iasă. Dacă bolnavul nu se lecuieşte nici după acest ritual, credeau bătrânii, cel beteag nu mai are scăpare.

În Scheii Braşovului, în fiecare an, de Rusalii, Junii Bătrâni organizează pentru Junii Tineri ”Jocul strămoşesc din Varişte”.

Hora Ielelor

Ielele sunt făpturi fabuloase, înzestrate cu puteri magice, de seducţie, care sălăşuiesc în văzduh, munţi, peşteri, păduri, pe malul apelor şi cascadelor.

Pe timpul nopţii, în lumina lunii, Rusaliile se scaldă goale în izvoare, despletite şi dezlănţuite.

Încă din timpuri vechi, dansul lor, denumit ”Hora Ielelor”, este foarte temut.

Aceste făpturi adoră să danseze cu sânii goi, în cerc, având părul despletit, clopoţei la glezne şi purtând voaluri subţiri, transparente, iar dansul lor este unul magic, bogat în taine şi simboluri de neînţeles pentru muritori.

Ielele nu fac rău celor care le evită, ele devin rele numai dacă sunt provocate sau dacă dansul lor este privit.

Atunci se spune că se răzbună pe ”vinovat”, luându-i minţile definitiv.

* Împănatul boului

Un obicei unic în ţară de Rusalii se ţine în localitatea clujeană Batin. Aici se organizează ”împănatul boului”, eveniment ce constă într-o procesiune care se desfăşoară pe uliţele satului, personajul principal fiind un bou împodobit cu ghirlande de flori.

În faţa parohiei, preotul satului îl sfinţeşte, apoi dă de băut participanţilor.

Boul este, la un moment dat, eliberat şi, conform tradiţiei, o fecioară ”îl stăpâneşte”, apoi face de trei ori cu el ocolul unei mese, în încurajările asistenţei.

Potrivit datinii, fata se va mărita într-un an.

Udatul nevestelor

Sătenii de pe Valea Gurghiului (judeţul Mureş) sărbătoresc în fiecare an, după Rusalii, obiceiul numit ”udatul nevestelor”.

Conform tradiţiei, numai femeile care vor fi udate vor fi mai sănătoase şi mai frumoase.

La sate, unde tradiţia se păstrează mai bine, oamenii duc la biserică pentru sfinţire crengi de tei şi nuc, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Aceste crenguţe se agaţă apoi la streaşina caselor sau la icoane.

Se spune că acestea te vor apăra de cele rele şi, în plus, se mai spune că acestea ar căpăta puteri miraculoase pentru vindecarea celor care suferă de surzenie.

Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară, pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii.

Preoţii şi sătenii ies pe câmp în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.

Jocul Căluşarilor

Legat de Rusalii este şi faimosul joc al Căluşarilor, dans ritual care vine de la săritul peste foc pentru a scăpa de iele, zânele rele.

Dansul Căluşarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit ”Dansul Ielelor ” ce i-a luat minţile.

Dansul Căluşarilor este un dans păstrat din vechimi şi care urmăreşte să îndepărteze vraja picurată peste cel sedus şi să pună pe fugă ielele.

În judeţul Olt, luni, în a doua zi de Rusalii, se duc căluşarii la casa bolnavilor din sat.

Persoana suferindă este scoasă din casă, aşezată cu faţa în sus, cu capul spre miazăzi (sau răsărit), se aşează lângă ea steagul şi o oală de pământ cu apa, de care se leagă o aţă roşie şi un pui mic de găină. Dacă, după toate melodiile, bolnavul începe să tremure, e semn că e luat din căluş.

Atunci stabilesc o zi în care vor veni să-l scoale din căluş. Ei repetă jocul potrivit de trei ori; atunci este prins şi bolnavul în joc; în acest moment vătaful ia oala de lut şi o aruncă în sus.

Când cade, oala se sparge şi puiul rămâne mort.

Dacă bolnavul are noroc să se scoale, sar câteva picături de apă pe el; atunci el se va ridica şi fuge după căluşari jucând.

Dacă nu are noroc să se scoale, nu-l atinge nicio picătură de apă, înseamnă că e ursit să moară, nu-l atinge nicio picătură de apă, înseamnă  e ursit să moară.

Superstiţii de Rusalii

În această zi, oamenii poartă pelin la brâu sau în sân, spre a fi feriţi de mânia ielelor.

Acum nu se merge la câmp, pentru că Rusaliile îi pedepsesc pe cei ce o fac cu boala zisă amorţeală, dambla, luat de vânt sau ologeală.

În Duminica Rusaliilor nu e bine să te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă.

La poartă şi în casă se pun flori, frunze de tei sau de nuc.

De Rusalii, să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.

E bine să ai la tine trei fire de usturoi, în sân sau la brâu.

Femeile duc la biserică frunze de nuc şi de tei.

De la Duminica Rusaliilor, timp de nouă săptămâni, nu se mai culeg ierburi de leac.

Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântâna, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviţi să faci aceste lucruri.

Rusaliile pedepsesc pe aceia care lucrează în această zi, considerată a dansului lor, şi nu o preţuiesc şi sărbătoresc cum se cuvine.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here