prefecturaO delegație a Instituției Prefectului, din care face parte prefectul Maria Buleandră şi purtătorul de cuvânt al instituţiei Călin Iosif, urmează să efectueze o vizită în Norvegia în prima parte a lunii septembrie, unde va avea întâlniri cu oficialități ale Primăriei Oslo, alte altor instituții și organizații nonguvernamentale cu care se doreşte promovarea de proiecte în interesul comunităților. Vizita delegației Instituției Prefectului va fi finanțată cu 4000 de euro și va beneficia de sprijinul Ambasadei României în Regatul Norvegiei. Deplasarea a fost posibilă după ce Ministerului Fondurilor Europene a aprobat aplicaţia „Partners for the Future”, proiect depus în luna iulie de Prefectura Buzău.În data de 14 august, Ministerul Fondurilor Europene a comunicat Instituției Prefectului –Județul Buzău decizia de a declara finanțabilă aplicația depusă în cadrul apelului de proiecte aferent Fondului National –Granturi SEE și Norvegiene 2009 – 2014. Aplicația „Partners for the Future” a fost depusă în cursul lunii iulie, 2014, în cadrul Măsurii 1: Sprijin pentru deplasari și are ca obiectiv sprijinirea deplasărilor în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale, de a identifica și a vizita potențialii parteneri pentru a discuta despre posibilitățile de colaborare în viitor.
Ar fi vorba despre un proiect ce ar viza promovarea şi dezvoltarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept şi un alt proiect despre cooperarea culturală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here