Barla, Boscodeala, Radu

Decizie surprinzătoare a viceprimarului Sebastian Radu. Acesta a anunțat joi, în ședința Consiliului Local Municipal, că renunță la funcția de viceprimar.
Sebastian Radu a declarat că are anumite nemulțumiri și de aceea a luat această decizie. El susține că propunerile sale care au vizat îmbunătățirea vieții buzoienilor nu au fost luate în seamă, părerile sale fiind total diferite de cele ale primarului Boșcodeală. În aceste condiții, SEbastian Radu a decis să renunțe la funcția de viceprimar, rămânând, cel puțin pentru moment, consilier municipal.
”E o diferență de opinie, rămâne să vedem cine a avut dreptate. Deocamdată rămân consilier, dar știm că orice consilier e la mâna partidului, vedem ce decide partidul. Nu e exclus să-mi dau demisia și din funcția de consilier. Deocamdată, pot spune că mă simt eliberat că am spus lucrurilor pe nume, deși poate greșesc, dar nu am nici o apăsare. Am avut miercuri o discuție cu domnul primar, i-am prezentat problema, avem păreri diferite, am ales așa, considerând că părerea mea e cea corectă”, a declarat Sebastian Radu, după ședința Consiliului Local Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here