upuEste oficial. Responsabilii de la Ministerul Sănătății au decis ca atribuțiile funcției de director executiv la Direcția de Sănătate Publică Buzău să fie preluate, în interimat, de directorul economic al instituției, Daniela Dumitru. Ordinul Ministrului Sănătății de delegare a atribuțiilor primei funcții la DSP Buzău a fost emis zilele trecute, iar ieri a fost transmis instituției. Daniela Dumitru va rămâne la conducerea DSP Buzău, cel mai probabil, până la organizarea concursului pe post. Funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Buzău a rămas liber după ce fosta șefă, medicul Viorica Mihalașcu, și-a început pe10 aprilie activitatea la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, ca director medical, în urma concursului organizat luna trecută. Teoretic, prin efectul legii, atribuțiile funcției de director executiv al Direcției de Sănătate Publică ar fi putut fi preluate de medicul Venera Acsinte. Practic însă, asta nu s-a întâmplat. Daniela Dumitru profesează în cadrul DSP Buzău încă din 1999, când a fost încadrată ca referent în cadrul Inspecției Sanitare de Stat. Director economic al instituției este din 2009, după ce a promovat concursul pe post.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here