Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a S.C. SINOEURO DEVELOPEMENT S.R.L., cu sediul în comuna Pârscov, jud. Buzău, patronată de un cetăţean chinez, în sarcina căreia s-au reținut două infracțiuni de evaziune fiscală, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi infracţiunea de spălare de bani, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, în perioada decembrie 2009 – mai 2010, S.C. SINOEURO DEVELOPEMENT S.R.L. Pârscov, din județul Buzău, firmă cu obiect principal de activitate „dezvoltare/ promovare imobiliară”, prin reprezentanții săi legali, nu a înregistrat în contabilitate toate operațiunile comerciale efectuate și a înregistrat operațiuni comerciale fictive, pe baza unor facturi fiscale falsificate.
În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 5.237.109,2 lei echivalentul a aproximativ 1.265.002 euro, calculat la cursul mediu din perioada de referință, reprezentând impozit pe profit și TVA.
De asemenea, în perioada 15 aprilie 2010 – 24 ianuarie 2011, reprezentanții legali ai inculpatei au transferat din conturile S.C. SINOEURO DEVELOPEMENT S.R.L. suma de 15.445.716 lei în conturile altor societăți, pe baza unor facturi fiscale fictive emise către furnizori inexistenți. Acești bani au fost externalizați în Republica China, Singapore și Noua Zeelandă, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în scopul disimulării originii ei ilicite.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.237.109,2 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aparținând SC SINOEURO DEVELOPEMENT SRL.
Prin același rechizitoriu, având în vedere că administratorul persoanei juridice, cetățean chinez, a părăsit România înainte de aducerea la cunoștință a învinuirilor, procurorii au dispus disjungerea cauzei și declinarea către o altă unitate de parchet.  Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here